Bulgarii cer un Schengen balcanic cu România: Ipocriții europeni ne consideră o țară de mâna a doua
Sursa photo: facebook.
Bulgarii ar vrea desființarea controlului la frontiera cu România, ca o măsură luată împotriva refuzului ca cele două țări să fie primite în spațiul Schengen. România și Bulgaria ar avea propriul lor Schengen, este rezultatul unui sondaj desfășurat în țara vecină.
Citeste si: CTP: Cuvântul de ordine este o zicere dragă lui Dragnea: „Să nu stăm în poziția ghiocelului”
Ziarul Fakti a lansat chiar un sondaj inedit. La întrebarea dacă ar trebui desființată granița dintre Bulgaria și România, după refuzul intrării în Schengen, 67% dintre respondenți sunt de acord cu o asemenea măsură, 22% o resping, 4% nu se pot decide, iar 8% dintre bulgari susțin că nu le pasă.
„Să desființăm podul, cât timp ne vor mai ține ocupați cu gogoașa Schengen“ sau „ipocriții europeni ne consideră o țară de mâna a doua“, sunt doar câteva din comentariile celor care au participat la acest sondaj.
Joi, la Bruxelles, comisarul european pentru afaceri interne, Ylva Johansson, a anunțat că România și Bulgaria nu au obținut sprijinul unanim necesar pentru a adera la spațiul de liberă circulație a persoanelor și bunurilor.
Austria și Olanda au votat împotriva aderării României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Potrivit informațiilor apărute, votul împotrivă al Olandei a venit ca urmare a faptului că România și Bulgaria sunt la pachet, ori Olanda era de acord cu intrarea României, dar împotriva intrării Bulgariei.