Primul local care nu se supune restricțiilor: TE PRIMIM ORICUM. FARĂ DISCRIMINĂRI
Sursa photo: Canva.
Primul local care nu se supune restricțiilor: ,,TE PRIMIM ORICUM. FARĂ DISCRIMINĂRI”. Localul „La Corn” din Brașov își asumă legile in vigoare și anunță clienții că sunt invitați să le calce pragul chiar dacă nu sunt vaccinați, informează trasnsilvania365.
”TE PRIMIM ORICUM!
Nu ne interesează dacă ești sau nu vaccinat, TE RESPECTĂM și TE PRIMIM înăuntru.
Cu orice risc, nu susținem și nu încurajăm nicio constrângere pentru vaxcinare! Trebuie să fim lăsați să alegem singuri!
Ni s-ar părea ”deplasat” ) ca să nu ne exprimăm altfel … să respectăm o regulă care printre altele credem că are și scopul să învrăjbească lumea. Nu vrem să fim înțeleși greșit de colegii de breaslă, știm că din motive financiare și nicidecum din convingere, unii sunt nevoiți să pună în practică această aberație de a solicita dovada vaccinării, dar noi ne asumăm orice amendă și/sau chiar închiderea localului, dar … NU PUTEM FACE DISCRIMINĂRI!
Doamne ajută să trecem mai repede și sănătoși peste mizeria asta”, se arată în mesaj.