Social

Adriana Stoicescu: Omul nou pare că a învins. Fii fericit, Adolf! ! De dincolo de lumi, ați reuști.

Distribuie:
Sursa photo: facebook.

Judecătoarea Adriana Stoicescu, mesaj în care explică ,,omul nou”, cel care boicotează sărbătorile creștine și care duce către totalitarism: ,,Nu mai avem voie să vorbim despre Isus și Maria, despre doamne și domni, despre Dumnezeu.”

,,Omul nou pare că a învins. Societatea multilateral dezvoltată e aici și își continuă drumul spre comunism. Fii fericit, Nicolae! Fii fericit, Adolf! De dincolo de lumi, ați reuști. Crăciunul a fost pus la locul lui.

Nu mai avem voie să vorbim despre Isus și Maria, despre doamne și domni, despre Dumnezeu. Omul nou nu mai este îmbrăcat în cămăși închise până la gât și fără guler. Are doar gleznuțele goale, atent epilate. Și o barbă fancy. Și o inimă goală.

Steagul partidului l-a înlocuit cu steagul-curcubeu. Nu are zvastica și nici steaua roșie. Nu cântă cântece patriotice și mobilizatoare. El urăște. Cu patimă și din toată ființa lui.

Citind doar știrile atent dirijate de cei care îi spală constant creierii, nu își pune nicio secundă problema că ceea ce face el e doar o repetare sortită eșecului. Au fost alții înaintea voastră, dragilor, care au început la fel.

Au adus tâlhari în frunte și spioni printre oameni. Au promovat delațiunea și minciuna, nedreptatea și injustiția. L-au înscăunat pe Moș Gerilă și au hăituit colindătorii. Au zăvorât bisericile și au trimis preoții la Canal.

Au adus tovarășii în locul doamnelor și pionierii în locul domnilor. Au pus semne distinctive celor care nu corespundeau doctrinei noii majorități. Au aruncat țăranul în pușcărie pentru că avea mai mulți porci în bătătură și mesteca tutun, în contradicție cu ce spunea partidul. Au ars cărțile și pe cei care le-au scris.

Ne-au obligat să citim ce ne spuneau ei, să cântăm ce le plăcea lor. Ne-au dezumanizat și dezcreștinat. Nu aduceți nimic nou cu voi. Nu ne puteți surprinde. Însă, voi veți fi cu siguranță surprinși.

Dacă citeați altceva decât sfaturi de reușită în viață de la ratații de serviciu, ați fi aflat că sfârșitul timpului care Îl umilește pe Dumnezeu, al timpului în care minciuna și nedreptatea par a învinge, nu e niciodată atât de departe pe cât credeți. Doar că nu Dumnezeu nu a decis încă momentul….”, scrie Adriana Stoicescu pe pagina de facebook.

4 comentarii la „Adriana Stoicescu: Omul nou pare că a învins. Fii fericit, Adolf! ! De dincolo de lumi, ați reuști.

  • Oricum se sărbătorește Crăciunul, majoritatea habar n au ce este. E frumos, vine moșul…… Nu am mai auzit nimic despre Isus, Maria, Iosif de destul de mulți ani….

    Răspunde
  • Eu am trăit timpurile acelea dar oamenii (majoritatea) și-au păstrat omenia și credința, chiar dacă pe ascuns. Bunicii noștri erau icoanele suferinței ,noi copii și nepoții lor, din respect și iubire am încercat sa le urmam sfaturile.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *