Social

Gheorghe Piperea: Anul 2022 aduce hiperinflație, plus scăderea accelerată a puterii de cumpărare a banilor.

Distribuie:
Sursa photo: facebook.

Avocatul Gheorghe Piperea, previziune pentru 2022:

,,La ce să ne așteptăm în 2022: hiperinflație, plus scăderea accelerată a puterii de cumpărare a banilor.

De ce?

Pentru că statele s-au împrumutat masiv pentru a întreține farsa plandemiei și iluzia că se poate trăi nou-normal. Cel mai aberant a fost guvernul macronian al Franței – după dictonul iresponsabil “quoi qu’il en coûte” (oricât ar costa, plătim), Macron a îndatorat francezii pe 67 de ani și, implicit, cetățenii țărilor – colonie a corporațiilor, ca România “noastră”, România supușilor. Notă – marele risc este ca Macron să impună același stil de comportament și UE, căci de ieri Franța se ocupă și cu președinția Uniunii, pe următoarele 6 luni (la capătul cărora, probabil, UE va intra în disoluție…).

Iată și un motiv mult mai grav, mai ales că vine de la “specialiști”, adică de la bănci centrale. Federal Reserve din SUA a tipărit nu mai puțin de 7.000.000.000.000 de dolari în 2021. Șapte trilioane de dolari suplimentari față de masa de bunuri și servicii aflate în circulație!

Cu o ironie cruntă, acest procedeu de politică monetară se numește “relaxare cantitativă” și e practicat și de băncile centrale ale Chinei și Angliei, a Uniunii Europene și a României. Această cantitate suplimentară de bani face ca veniturile noastre, constante (sau în creștere prea lentă) și economiile noastre (cu dobânzi penibile în raport de inflație) să se erodeze ca fundația unei case atacată de termite.

Dacă sesizați că, în ianuarie 2019 puteați cumpăra cu 100 de leu ceea ce acum cumpărați cu 160 de lei, cauza nu este inflația (mincinos ținută la niveluri scăzute), ci relaxarea cantitativă și împrumuturile făcute de state, mai ales în plandemie.

PS După cum vedeți în linkul anexat, traderii de aur și argint credeau în luna mai a anului trecut că FED va printa 7 trilioane în decurs de 2 ani, adică în 2022-2023. E, uite că le-a printat pe toate în 2021.

Later edit: În aceeași lună mai a anului 2021, Biden propunea un buget federal de 6 trilioane, cu un deficit de … peste 2 trilioane! Adică, de vreo zece ori mai mare decât cel permis statelor UE de așa – zisul pact de stabilitate fiscală. De unde deficitul? Din încasări mai mici cu 1,8 trilioane și din cheltuieli mai mari cu 3 00 de miliarde. De unde finanțare? Din împrumuturi – datoria SUA a ajuns la 29 de trilioane! Toți suportăm aceste costuri galactice, prin scăderea puterii de cumpărare a banilor, creșterea prețurilor și creșterea dobânzilor la creditele luate de țările sărăcite, ca România supușilor!”, scrie acesta pe pagina personală de facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *