Laszlo Kover: Legea ungară anti-pedofilie este una dintre cele mai importante din ultimii 12 ani.
Sursa photo: facebook.
Legea ungară anti-pedofilie este una dintre cele mai importante legi adoptate în ultimii 12 ani, iar „furia pe care ea a provocat-o printre politicienii din vestul Europei este iraţională”, a declarat preşedintele Parlamentului Ungariei, Laszlo Kover, pentru portalul mandiner.hu, informează MTI, potrivit agerpres.
Citește și: Republica Moldova dă de pământ cu partidul AUR, este clasat pe ultimele locuri cu 0,50%.
Kover susţine că în pofida criticilor din partea Uniunii Europene, „Ungaria va rămâne membră a UE până la destrămarea” blocului comunitar.
În condiţiile în care blocul comunitar se îndreaptă „pe o traiectorie care din punct de vedere economic, social, spiritual şi moral este nesustenabilă” este foarte probabil ca acest lucru (destrămarea UE) să se întâmple în timpul acestei generaţii, a atenţionat Kover.
Citește și: Un deputat UDMR îl atacă pe Stelian Ion: Ministrul Justiţiei alunecă spre „stalinism”.
În ceea ce priveşte retragerea partidului ungar Fidesz din fosta sa familie politică din Parlamentul European, Kover a spus că „nu este un motiv de bucurie, însă situaţia era de nesuportat în condiţiile în care diverse partiduţe încercau în fiecare zi să ne umilească” în cadrul Partidului Popular European, potrivit sursei menționate.